7 pacate capitale ale parintilor in educatia copiilor

Nu e parinte care sa nu fi facut macar o greseala in educatia copiilor lor. Si multe din greseli sunt facute fara voia lor, din dorinta de a da o cat mai buna educatie copiilor.

Nu intotdeauna insa, ceea ce au crezut ei ca e bine a venit in sprijinul copiilor si a educatiei lor. Iata 7 “pacate” pe care parintii le fac in educatia copiilor lor, descrise in cartea “Pais Brilhantes, Professores Fascinantes” (Parinti straluciti, profesori fascinanti), scrisa de Augusto Jorge Cury, psihiatru, psihoterapeut, om de stiinta si scriitor din Brazilia.

1. Corectia in public

Ati vazut multi parinti care isi cearta copiii de fata cu alti persoane (copii sau adulti), in incercarea de a-i responsabiliza si a-i face sa inteleaga ca gresesc. Acest lucru nu este deloc sanatos pentru cei mici. Si asta pentru ca expunerea publica (indiferent de varsta celui mustrat) duce la umilinta, traume si alte complexe foarte greu de depasit ulterior si care le va “bantui” toata existenta.

Corectia in public paralizeaza inteligenta, scade interesul de sine, si duce la teama de a expune viitoarele idei. Chiar daca se mai intampla sa va scoata din minti, nu umiliti niciodata copilul si, mai ales, nu-l certati in public. Chiar daca merita o pedeapsa serioasa, corectati-l in particular. Cel mai bine este sa-i invatati pe cei mici sa reflecteze asupra faptelor sale, iar acest lucru le va stimula gandirea.

2. Autoritate cu agresivitate

Parintii incearca sa se impuna in fata copiilor pentru a putea implementa regulile de educatie. Unii dintre ei, insa, sfarsesc lamentabil prin a-si impune autoritatea prin bataie. Un parinte care isi bate copilul castiga, cu siguranta, frica lui, dar ii pierde, incet si sigur, dragostea si respectul. Cand va simtiti luati de val, sunteti atat de nervos (nu neaparat pe copil), nu va revarsati furia asupra lui sau in fata lui. Iesiti din camera atunci cand nu puteti duce o conversatie civilizata.

Cu totii suntem stresati, cu totii putem avea mici conflicte in familie, cu totii putem fi agresivi. Important este sa-va dati seama ca ati gresit, sa va cereti iertare. Asa avem curajul sa gresim, asa trebuie sa avem curajul sa ne si reparam greseala. Nu de alta, dar copiii pot reproduce comportamentele noastre. Si ganditi-va numai la cate din lucrurile pe care le-ati vazut la parintii vostri ati jurat sa nu le faceti cu copiii vostri si, totusi, va surprindeti in viata de zi cu zi facandu-le. Inregistrarea facuta in tacere si neprelucrata creeaza modele in cele mai tainice zone ale personalitatii fiecaruia dintre noi.

Cand parintii reactioneaza cu violenta, impun o autoritate care sufoca ratiunea copiilor. Nu vor sa dialogheze cu copilul pentru ca au senzatia ca isi pierd autoritatea. Nu admit sa fie chestionati, nu admit comentarea propriilor esecuri, se comporta ca si cum ar fi perfecti si intangibili. Pe cand ei se tem doar de propria vulnerabilitate si atunci se ascund in spatele “autoritatii”.

Parintii nu trebuie sa se teama ca-si pierd autoritatea in fata copiilor, ci ca-si pierd copiii din cauza autoritatii.

3. Critica excesiva

Unii parinti sunt atat de preocupati de viitorul copiilor lor, sa fie morali, seriosi si responsabili incat nu le permit sa faca greseli si nici excese. Nu-i lasa sa se joace pentru ca se pot murdari sau pot face dezordine cu jucariile. Fiecare greseala sau nota proasta la scoala, fiecare atitudine “necugetata” se transforma in lungi siruri de predici si de critici, de cele mai multe ori in fata colegilor sau prietenilor. Mai mult, ii compara cu ceilalti copii “cuminti, ascultatori si destepti”.

Oare ce simt acei copii? Nu se simt ei oare cea mai dispretuita fiinta de pe pamant? Nu-si inchipuie oare ei ca nu sunt iubiti de parinti si cea mai buna solutie care se intrezareste este sa renunte la viata (mai ales daca vorbim de adolescenti)? Si chiar daca nu recurg la aceasta nefericita modalitate de rezolvare a problemelor, iar copiii devin niste adulti asa cum si-au dorit parintii (omeni buni, morali, seriosi si responsabili), care este oare pretul?

Pretul este nefericirea, timiditatea, fragilitatea, frustrarea. Copiii vor avea o groaza excesiva de critica celorlalti astfel incat se vor sacrifica pana la cote alarmante doar ca sa nu greseasca, isi vor ingropa visele, nu-si vor asuma riscuri pentru a nu primi oprobiul public.

Copiii sunt unici, nu-i comparati cu altii. Comparatia nu numai ca nu este educativa, dar nu stimuleaza absolut deloc ci, dimpotriva, umileste. Lasati-le copiilor “luxul” de a gresi, de a-si exprima parerile, de a se purta necugetat, de a-si asuma chiar si riscuri, pentru ca astfel vor invata cum sa-si croiasca drumul in viata.

4. Pedepse la furie si fara explicatii

Nu pedepsiti niciodata copiii cand sunteti nervosi, indiferent de ceea ce a facut copilul. Nimeni nu gandeste in primele 30 de secunde de furie, iar in acele secunde puteti face lucruri care sa raneasca mai mult decat v-ati inchipui. Pedeapsa fizica trebuie evitata. Daca dati cateva palme, ele trebuie sa fie simbolice si insotite de o explicatie. Nu durerea indusa de palme va stimula inteligenta copiilor si tinerilor. Daca v-au suparat, vorbiti despre sentimentele voastre, plangeti cu el daca asta simtiti. Cand copilul vostru greseste, discutati cauzele greselii. Nu puneti niciodata limite fara sa dati explicatii. Iata doua povesti de viata reale care va pot face sa intelegeti diferenta.

“O fetita de 8 ani a furat niste bani de pe tejgheaua magazinului scolii. Vanzatoarea a vazut-o si a dus-o de maneca la parinti facand-o hoata. Fetita era traumatizata. Parintii s-au speriat si nu stiau cum sa reactioneze. Se temeau ca fetita lor ar putea deveni cleptomana. N-au batut-o, in schimb au stat de vorba cu ea si i-au dat o suma de bani mai mare decat cea furata, spunandu-i ca ea este mult mai importanta decat toti banii din lume si ca cinstea este demnitatea celor puternici. Cand a implinit 15 ani, fetita le-a multumit parintilor pentru atitudinea lor si pentru faptul ca intr-un moment atat de dificil i-au aratat atata dragoste”.

“Un tata a fost chemat la politie dupa ce fiul sau a furat un CD dintr-un magazin. L-a batut in fata politistilor si nu l-a interesat nicio clipa ce se intamplase cu baiatul. Ajuns acasa baiatul s-a inchis in camera lui. Cand si-a dat seama tatal ca ar putea fi o problema, era prea tarziu. Baiatul isi luase viata, iar tatal ar fi dat orice sa poata intoarce timpul inapoi. Niciodata nu s-ar fi inchipuit ca-si va pierde fiul”.

5. Renuntarea la educatia copiilor

Toti parintii sau profesorii vor sa educe tineri docili, iar cei care ii fac pe parinti (sau pe profesori) sa se simta frustrati sunt acei copii care le testeaza calitatea de educatori. Copiii vostri complicati va testeaza dimensiunea iubirii, iar elevii vostri insuportabili sunt cei care va testeaza calitatea umana. Chiar daca va deceptioneaza, oferiti-le o compensatie inedita, dragostea voastra. Secretul este rabdarea, iar obiectivul este educarea afectivitatii.

6. Incalcarea cuvantului

Sunt parinti care nu spun NU copiilor lor. Cum nu suporta incapatanarile si agitatia copiilor, ei le promit indeplinirea tuturor dorintelor, pentru a evita altercatiile si pentru a nu frustra copiii. Si nu numai ca promit, dar nici nu-si tin cuvantul dat. Ce efecte pe termen lung are aceasta tactica? Vazandu-si parintii disimuland si netinandu-si promisiunea, copiii respectivi proiecteaza asupra mediului social in care traiesc o neincredere cumplita. Dezvolta nesiguranta si paranoia, cred ca toata lumea ii va dezamagi, sufera de mania persecutiei, nu vor reusi sa mentina prietenii stabile si nu vor sta prea mult timp intr-un loc de munca.

Tineti-va intotdeauna promisiunea, iar daca este vorba despre ceva ce are nevoie de un NU hotarat, nu va fie teama sa-l rostiti, chiar daca copiii vor face o criza dupa aceea. Iar daca gresiti, cereti-va intotdeauna scuze. Greselile, cat de grave ar fi ele, pot fi solutionate rapid daca sunt corectate imediat. Increderea insa este foarte greu de construit, foarte usor de demolat si aproape imposibil de reconstruit.

7. Distrugerea viselor si sperantelor

Fara speranta nu exista drum si fara vise nu exista motivatia de a continua drumul. Cuvinte de genul “Nu vei face nimic in viata!”, “Vei fi un ratat”, “Nu mai ai nicio sansa!”, “Imi aduci numai necazuri!” distrug sperantele si visele unui copil. Oricat de multe greseli ar face un copil, el trebuie sa primeasca imbratisarile si incurajarile parintilor sai. Cuvintele mentionate mai sus nu vor face decat sa-l adanceasca si mai mult in deziluzii. Copiii care isi pierd speranta au dificultati grave in a-si depasi conflictele, vor gravita mereu in jurul nefericirii lor emotionale si a esecurilor.

Nu conteaza dimensiunea obstacolelor, ci dimensiunea motivatiei de a le depasi. De aceea este fundamental pentru sanatatea psihica si stii ca dupa cea mai neagra furtuna, urmeaza cel mai frumos rasarit de soare.

This entry was posted in Educatie and tagged . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>